Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că pentru duminică, 19 aprilie 2026, între orele 09:00 și 09:00 din ziua următoare, valorile termice vor fi ușor peste normele obișnuite sezonului în majoritatea regiunilor din România.
În ceea ce privește condițiile meteo, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar averse slabe sunt așteptate izolat pe parcursul zilei, mai ales în partea de est a țării, urmând ca ulterior ploile să se manifeste și în zonele din vest, nord și centru.
Vântul va avea intensități între slab și moderat, cu posibile intensificări temporare pe crestele muntoase, dar și local în regiunile Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei.
Temperaturile maxime vor varia între 14 și 23 de grade Celsius, în vreme ce cele minime se vor situa între -1 grad, în depresiuni din Carpații Orientali unde există risc de brumă, și 10 grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Din loc în loc, mai ales dimineața, sunt condiții favorabile pentru formarea ceții.
Vremea în București pentru duminică, 19 aprilie 2026
În capitală, meteorologii estimează că vremea va fi predominant frumoasă între orele 09:00 ale zilei de 19 aprilie și 09:00 ale zilei următoare. Cerul va prezenta înnorări trecătoare, însă sansa de ploaie este redusă.
Vântul va sufla slab până la moderat, iar valorile termice vor oscila între 7 și 9 grade în timpul nopții și 19-21 de grade în timpul zilei.
Prognoza meteo pe patru săptămâni în România
Pentru intervalul 20 aprilie – 17 mai 2026, ANM estimează următoarele tendințe termice:
- 20-26 aprilie: Temperaturile se vor situa în general aproape de valorile normale pentru această perioadă, pe tot teritoriul țării.
- 27 aprilie - 3 mai: În timpul minivacanței de 1 Mai, temperaturile vor fi ușor mai ridicate comparativ cu mediile climatice, în special în regiunile vestice, nord-vestice și centrale.
- 4-10 mai: Valorile temperaturilor vor fi apropiate de normale, cu ușoare creșteri în vest și nord-vest.
- 11-17 mai: Temperatura aerului se va menține apropiată de valorile obișnuite pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
De asemenea, prognoza regională până pe 26 aprilie anunță vreme caldă, cu maxime ce pot ajunge până la 20 de grade Celsius în majoritatea zonelor țării.