Acoperirea vaccinală din România a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii ani, situându-se sub pragul de siguranță de 95%, recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În 2023, rata de vaccinare pentru ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) a coborât sub 80%, iar pentru alte vaccinuri esențiale, precum cel diftero-tetano-pertussis (DTP), acoperirea variază între 60% și 70%, ceea ce sporește riscul apariției epidemiilor și pune în pericol efectul de protecție colectivă.
Pe parcursul ultimului deceniu, acest declin a fost constant și accentuat, cu unele județe unde rata vaccinării a scăzut chiar sub 30-50%, evidențiind diferențe geografice importante. Este cunoscut faptul că imunitatea colectivă începe să funcționeze eficient la o acoperire de minimum 80% și devine deplin activă când se ajunge între 90% și 95%, nivelul recomandat pentru prevenirea transmiterii bolilor infecțioase.
Vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de sănătate publică, reducând semnificativ apariția bolilor infecțioase și prevenind sau limitând amploarea epidemiilor. Sub pragul de acoperire necesar, cresc grav riscurile nu doar pentru sănătatea individuală, ci și pentru sănătatea publică, stabilitatea economică și coeziunea socială, ceea ce face esențială conștientizarea acestor pericole de către autorități, cadre medicale și publicul larg.
Cel mai imediat și vizibil pericol este vulnerabilitatea crescută la epidemii de boli prevenibile prin vaccinare. Afecțiuni precum rujeola, oreionul, tusea convulsivă sau difteria pot circula rapid în comunități cu rate de vaccinare insuficiente, sub pragul de imunitate colectivă. De exemplu, rujeola este extrem de contagioasă, o singură persoană infectată putând transmite virusul la 90% dintre cei nevaccinați în contact apropiat. Scăderea acoperirii sub pragul de 95% pentru rujeolă deschide calea unor valuri epidemiologice cu creștere a numărului de cazuri și decese, fenomen constatat și în România în ultima decadă.
Epidemiile influențează direct și sistemul sanitar, aducând o presiune suplimentară asupra spitalelor și clinicilor. Creșterea numărului pacienților ce necesită tratament pentru boli evitate prin vaccinare duce la supraaglomerare, îngreunând accesul la alte servicii medicale, prelungind timpii de așteptare și sporind costurile asistenței medicale. În plus, personalul medical este expus unui volum de muncă mai mare și unui stres ridicat, afectând atât performanța profesională, cât și starea lor de bine.
Consecințele economice sunt majore: epidemiile aduc costuri sporite pentru sănătate, scăderea productivității muncii din cauza absenteismului provocat de boală, precum și perturbări în funcționarea afacerilor. Părinții trebuie să lipsească de la serviciu pentru a îngriji copiii bolnavi, iar bugetele publice se pot vedea suprasolicitate din cauza cheltuielilor suplimentare legate de intervențiile de sănătate publică și campaniile de recuperare vaccinală.
Pe lângă aceste efecte, reducerea acoperirii vaccinale poate deteriora încrederea populației în sistemele de sănătate și în instituțiile statului. Apariția epidemiilor poate genera frică și anxietate la nivel comunitar, care, paradoxal, pot alimenta neîncrederea față de vaccinuri și proliferarea dezinformării, conducând la ezitarea vaccinării.
În concluzie, menținerea unor niveluri ridicate ale acoperirii vaccinale este esențială pentru protejarea sănătății publice, asigurarea funcționării eficiente a sistemului sanitar și stabilitate economică și socială. Este nevoie de eforturi combinate din partea autorităților, profesioniștilor din sănătate și comunității pentru a inversa trendul descendent și a asigura protecția împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare.
