Un caz ieșit din comun a ajuns recent în atenția publicului din Norvegia, unde un fermier a fost sancționat de mai multe ori pentru presupuse parcări neplătite la aeroport, deși tractorul său nu se afla niciodată acolo și, în plus, nu ar fi putut încăpea în spațiul de parcare respectiv.
Henrik Lindgaard, fermier din regiunea Trondelag, a primit în decursul ultimului an șase amenzi legate de parcarea unui tractor Massey Ferguson la aeroportul din Trondheim, potrivit site-ului motor.no. El susține însă că nu a condus niciodată tractorul până în acea zonă. „Tractorul meu nu a fost niciodată atât de departe”, a declarat fermierul, subliniind că înălțimea utilajului său, aproape 2,8 metri, depășește clar limita de acces a parărilor aeroportului, care acceptă vehicule de până în 2 metri.
Distanta și timpul necesar pentru a ajunge acolo cu tractorul sunt de asemenea considerabile, acestea fiind argumente în plus pentru imposibilitatea situației. Drumul cu mașina durează aproape două ore, iar cu tractorul ar fi mult mai îndelungat. De altfel, Lindgaard afirmă că nu are niciun motiv să se deplaseze cu tractorul până la aeroport, având alte mijloace mai rapide.
Prima sancțiune a fost emisă în aprilie anul trecut, moment în care fermierul a cerut companiei care administrează parcarea să verifice imaginile, solicitare urmată de anularea amenzii. Cu toate acestea, în decursul unui an, discuția s-a repetat de patru ori, însumând amenzi de aproximativ 6.000 de coroane norvegiene (circa 500 de euro). De fiecare dată a trebuit să demonstreze că nu a fost pe acel loc cu tractorul său.
Ultima amendă, primită recent și pentru o parcare subterană din Trondheim, a fost în valoare de 1.389 de coroane (aproximativ 120 de euro), la care s-au adăugat penalități și un avertisment de executare silită. Totodată, un astfel de vehicul de dimensiuni mari nu ar putea accesa complet o parcare subterană cu restricție de înălțime.
În urma perseverenței sale, Lindgaard a decis să aducă cazul în atenția mass-media, denunțând epuizarea cauzată de situația absurdă și pericolul afectării reputației și a istoricului de credit din cauza unor amenzile nejustificate.
Compania de parcări Apcoa, solicitată să clarifice situația, a reacționat prompt anunțând anularea ultimelor sancțiuni. Ancheta internă a scos la iveală o problemă tehnică: un autoturism care a parcat în aceleași locații are plăcuța de înmatriculare deteriorată, iar sistemul automat a interpretat greșit un caracter, generând în mod eronat o corespondență cu numărul tractorului fermierului.
Reprezentanții companiei au explicat că sistemul automat a "scurtat" numărul de înmatriculare, atribuind amenzile automat și fără o verificare suplimentară. Această eroare de recunoaștere a dus la sancțiunile repetate pe numele fermierului, fără ca acesta să poată evita situația.
După intervenția media, Apcoa a prezentat scuze publice și a anulat toate amenzile produse de această eroare. Totuși, fermierul Henrik Lindgaard atrage atenția că astfel de probleme ar trebui să fie prevenite prin implementarea unor verificări umane suplimentare, mai ales în situații evidente, cum ar fi detectarea unui tractor într-o parcare cu restricții clare de dimensiuni.
„Ce se întâmplă acum este epuizant”, a concluzionat Lindgaard, exprimându-și dorința ca sistemele să fie îmbunătățite astfel încât să nu mai pună utilizatorii în situația de a-și justifica în mod repetat un lucru pe care nu l-au făcut.