Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a fost criticat pentru modul în care a formulat o rugăciune rostită miercuri la Pentagon, onorând echipele implicate în salvarea unui pilot american doborât în teritoriul iranian. Potrivit BFMTV și The Guardian, o parte din discursul său conținea o expresie preluată din celebrul film „Pulp Fiction” al lui Quentin Tarantino, pe care Hegseth a atribuit-o însă unui verset biblic.
Conform imaginilor video din timpul evenimentului, Hegseth a susținut că rugăciunea lui „reflectă Ezechiel 25:17”, dar cuvintele utilizate au fost remarcate imediat ca fiind inspirate din dialogul personajului Jules Winnfield, jucat de Samuel L. Jackson în „Pulp Fiction”. În film, înainte de a executa un adversar, Jules rostește o replică cu un puternic impact moral, care nu corespunde textului original din Biblie.
În filmul „Pulp Fiction”, replică sună astfel: „Calea omului drept este asaltată din toate părţile de nelegiuirile celor egoişti şi de tirania oamenilor răi. Fericit este cel care, în numele carităţii şi al bunăvoinţei, îi păstoreşte pe cei slabi prin valea întunericului, căci el este cu adevărat păzitorul fratelui său şi cel care găseşte copiii pierduţi”.
În discursul său, secretarul Apărării a adaptat cuvintele spunând: „Calea aviatorului doborât este asaltată din toate părţile de nelegiuirile celor egoişti şi de tirania oamenilor răi. Binecuvântat este cel care, în numele camaraderiei şi al datoriei, îi călăuzeşte pe cei rătăciţi prin valea întunericului, căci el este cu adevărat păzitorul fratelui său şi cel care găseşte copiii pierduţi”.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat, în contextul criticilor apărute, că Hegseth era conștient că textul său era doar o interpretare a versetului biblic și a acuzat că acuzaţiile de citire eronată reprezintă „ştiri false”.
Textul real al versetului Ezechiel 25:17 este mai scurt şi diferit, conţinând cuvinte despre răzbunare divină şi pedeapsă: „Mă voi năpusti cu mare răzbunare asupra lor, pedepsindu-i cu urgie. Și vor știe că Eu sunt Domnul când Mă voi răzbuna pe ei”.
La o zi după incident, Pete Hegseth i-a comparat pe jurnaliștii critici față de președintele Donald Trump cu fariseii care au conspirat să-l distrugă pe Iisus, intensificând tensiunile dintre el și mass-media.
În ultima perioadă, Hegseth și Donald Trump au accentuat caracterul religios al conflictului cu Iranul, descriind salvarea pilotului ca pe un miracol de Paște. De asemenea, secretarul Apărării a făcut apeluri la utilizarea unei „violențe copleșitoare” în război, ceea ce a stârnit reacții puternice din partea liderilor religioși, inclusiv Papa Leon al XIV-lea.
Suveranul Pontif, originar din Chicago, a criticat imediat folosirea religiei în scopuri politice și militare, postând un mesaj pe rețeaua X în care condamna manipularea numelui lui Dumnezeu pentru interese personale și evidențiind degradarea sacralității valorilor religioase.