Autoritățile americane au arestat trei cetățeni români, suspectați de implicare într-o serie de furturi comise asupra persoanelor în vârstă în zona metropolei Seattle. Printre aceștia se numără și Ion Miclescu, pentru care a fost stabilită o cauțiune în valoare de 250.000 de dolari.
Potrivit informațiilor oferite de Fox 13 Seattle, grupul de suspecți — format din Simona Paun (41 de ani), Ion Miclescu (21 de ani) și Maria Alexandra (25 de ani) — ar face parte dintr-o rețea infracțională cu origini în comunitatea romă, specializată în jaful bijuteriilor și a banilor de la seniori, prin diverse metode înșelătoare și, uneori, violente.
Investigațiile au relevat că indivizii operau în echipă, luând legătura cu victimele în spații publice, parcuri sau centre pentru seniori. Într-un episod semnalat pe 30 martie în White Center, o femeie, însoțită de complici, a acoperit capul unei bătrâne în vârstă de 81 de ani cu o cârpă pentru a-i sustrage un lanț de aur de tip Singapore, în valoare de 2.200 de dolari.
Un alt caz petrecut pe 7 aprilie la Bellevue implică o femeie care, sub pretextul oferirii unei „binecuvântări”, a apropiat o bancnotă de 50 de dolari de borseta unui călugăr, moment în care i-a sustras un plic ce conținea între 800 și 900 de dolari. Această metodă a fost folosită în numeroase furturi, iar poliția a recuperat o parte din bunurile furate, inclusiv un lănțișor cu valoare sentimentală.
Paun și Miclescu au fost arestați pe 8 aprilie în localitatea Federal Way, în timp ce încercau să viziteze un centru pentru seniori cu scopul de a identifica noi victime. După ce au fost eliberați pe cauțiune, au fost din nou reținuți în urma perchezițiilor la domiciliile lor, unde anchetatorii au descoperit articole de îmbrăcăminte utilizate în timpul furturilor.
Căpitanul Ryan Parrott, reprezentant al Poliției Bellevue, a explicat că suspecții locuiau împreună și organizau meticulos activitățile infracționale care vizau persoane vulnerabile din regiune.
Unul dintre cele mai elaborate furturi a fost semnalat pe 3 martie în Lynnwood, când o femeie a propus unui pensionar cumpărarea unei brățări cu 100 de dolari, iar în acel moment un bărbat a încercat să-i ia ceasul Rolex. Deși ceasul nu a fost sustras, femeia a reușit să fure un plic cu o mie de dolari din buzunarul victimei. Poliția a recuperat ulterior geanta femeii și a identificat legături clare cu Miclescu și Paun, folosind amprente și alte dovezi materiale.
În încercarea de a recupera suspecții și de a preveni alte infracțiuni, autoritățile americane au anunțat o recompensă de 50.000 de dolari pentru orice informație care să conducă la găsirea lui Ion Miclescu.