Nava de croazieră Celestyal Discovery a efectuat vineri o traversare prin Strâmtoarea Ormuz, deplasându-se spre Muscat, capitala Omanului, într-un context marcat de un trafic maritim extrem de redus. Această mișcare este una dintre puținele consemnate recent pe această rută navigabilă, în ciuda declarațiilor Teheranului privind redeschiderea completă a tranzitului.
Deși navă este echipată pentru a transporta peste 1.300 de pasageri în condiții de lux, ea a navigat fără oaspeți la bord, compania-mamă anunțând anularea tuturor călătoriilor pentru luna aprilie din cauza tensiunilor regionale. De asemenea, Celestyal Discovery a evitat ruta oficial desemnată de autoritățile iraniene, preferând o traiectorie alternativă prin strâmtoare, unde datele prin satelit indică un volum foarte scăzut al traficului maritim.
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că Iranul a consimțit să nu mai închidă „niciodată” Strâmtoarea Ormuz, iar ministrul de Externe iranian Abbas Araghchi a confirmat redeschiderea completă a coridorului, dar doar până la expirarea armistițiului, stabilit pentru săptămâna următoare.
Cu toate acestea, tensiunile rămân ridicate în zonă, care reprezintă o rută esențială pentru transportul global de petrol, gaze și îngrășăminte. Agențiile de presă iraniene Fars și Tasnim, apropiate de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, avertizează că strâmtoarea poate fi închisă din nou dacă Statele Unite continuă blocada navală asupra porturilor iraniene.
Trump a confirmat că sancțiunile și blocada vor continua până când se va ajunge la un acord de pace cu Iranul. De asemenea, presa iraniană subliniază că redeschiderea strâmtorii este condiționată de respectarea unor reguli stricte: navele trebuie să comunice cu forțele iraniene înainte de traversare, să utilizeze rutele desemnate de Teheran și să nu aibă legături cu Statele Unite sau Israel.