Pilotul român Alexandra Teslovan a scris un nou capitol în motorsportul autohton, devenind cea mai tânără femeie din România care ia startul într-o etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC), la doar 19 ani. Acest moment important a avut loc la Raliul Andaluziei, etapa inaugurală a sezonului continental de raliuri.
Evenimentul, desfășurat între 17 și 19 aprilie în zona Córdoba, Spania, a marcat începutul competiției ERC pentru anul 2026. Raliul cuprinde nu mai puțin de 13 probe speciale pe asfalt, care însumează peste 200 de kilometri cronometrați, teste ce solicită atât tehnica, cât și rezistența concurenților.
Startul oficial s-a dat vineri seară, cu o probă specială care a lansat lupta pentru punctele din clasamentul general. Raliul continuă pe parcursul weekendului, cu secțiuni diverse, de la zone rapide la segmente tehnice, iar încheierea este programată pentru duminică, 19 aprilie.
Alături de copilotul său Mihai Supuran, Alexandra a concurat la volanul unui Ford Fiesta Rally3. Astfel, nu doar că este cea mai tânără româncă prezentă în ERC, ci ocupă și poziția a doua între cele mai tinere femei pilot care au evoluat vreodată în această competiție. După prima probă, pilotul din București se află pe locul 53 în clasamentul general și pe locul 15 în clasa RC3.
De asemenea, Alexandra este prima femeie care a participat în categoria Rally3 de când această clasă a fost introdusă în campionat, ceea ce îi conferă un statut aparte în peisajul raliurilor europene.
„Este un vis devenit realitate să ajung aici. Fiecare kilometru parcurs în această competiție înseamnă o lecție importantă pentru mine. Îmi doresc să cresc de la o probă la alta și să reprezint România cât mai bine”, a afirmat Alexandra Teslovan după debutul oficial.
Raliul Andaluziei, cunoscut și sub numele Sierra Morena, este apreciat pentru complexitatea sa, cu probe pe asfalt ce combină porțiuni rapide cu sectoare înguste și virajate, oferind un test complet pentru abilitățile piloților. Această etapă este esențială în calendarul ERC, fiind prima dintre cele șapte competiții programate în sezonul 2026.
Competiția atrage echipaje de top din întreaga Europă și reprezintă o platformă importantă pentru piloții tineri, multe nume promitătoare făcând ulterior saltul către Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).
Alexandra Teslovan, prezentă în competiții din 2022 și reprezentând echipa UniCredit Leasing Rally Team, a fost recent nominalizată printre cele mai apreciate femei pilot din lume. În plus, ea face parte din programul Beyond Rally Women’s Driver, inițiat de WRC Promoter, care sprijină femeile piloți sub 27 de ani cu potențial pentru Junior WRC, confirmând astfel perspectiva unei cariere promițătoare în raliuri.